Garile mici si liniile secundare au un farmec aparte. Nu impresioneaza prin trenurile celebre ce au strabatut candva peroanele, nici prin viteza locomotivelor ce au suierat in drumul lor grabit. Farmecul lor vine din pitorescul arhaic pe care de multe ori aceste linii inca il mai pastreaza, pentru ca, in ciuda vremurilor a oamenilor si a timpului, ele inca mai au ceva din parfumul inceputurilor cailor ferate in Romania.

Din linia principala Bucuresti-Buzau-Marasesti, ca parte a magistralei ce leaga Bucurestiul de principalele centre urbane din Moldova, se desprind multe linii industriale, aparute ca urmare a dezvoltarii economice din anii ’70 si ’80, mare parte ingropate astazi de vegetatie si nepasare si cateva linii secundare, “de interes local” cum au fost ele numite in momentul deschiderii lor. Istoria acestora a depasit veacul. Despre una din aceste linii voi incerca sa fac o mica schita monografica. A fost numita la deschidere “linia vinului”, si nu masura mai mult de 11 km.

 Am ales acesta linie din mai multe motive:

In primul rand pentru ca istoria celor doua gari de pe acesta linie Focsani si respectiv Odobesti, nu este numai istoria a doua cladiri feroviare. Am incercat sa scriu despre ele insa momentele de dezvoltare ale acestora pot fi generalizate pentru multe gari din Romania, nascute intr-un veac in care “toate erau de facut”. Am incercat sa subliniez acest lucru prin analogii cu alte gari din tara, care mai pastreaza inca marturii asupra evolutiei caii ferate in timp.

Un alt motiv il reprezinta faptul ca o mica monografie a acestei linii poate surprinde mai multe aspecte. Ma refer la istoria unei gari aflate pe o linie principala-Focsaniul-cu un trafic mereu in crestere de-a lungul timpului si care a resimtit imediat orice dezvoltare a materialului rulant sau a instalatiilor de semnalizare.

Pe de alta parte voi incerca sa cuprind ceva din lumea mult mai linistita a unei linii secundare romanesti, cu drumul ei molcom si niciodata grabit printre sate, insensibila parca la tumultul garilor mari.

Si nu in ultimul rand ma voi opri asupra liniei inguste care a legat Odobestiul de satele din podgorie, parte a unei retele de linii inguste pe care Romania a avut-o candva, o comoara aproape complet pierduta astazi.

numele garii, frumos inscriptionat si ca prin minune ramas pe frontonul cladirii.

Recunosc ca am vrut mult mai mult decat atat. Am vrut sa incercam impreuna sa ne imaginam o lume extraordinara. Am vrut sa creionam un timp diferit de al nostru, un timp al inceputurilor, marcat de un anumit spirit constructiv si estetic care astazi ne lipseste atat de mult. Am staruit mai mult asupra unui timp in care pe calea ferata se construia intens insa cu bun gust. Cu toate lipsurile inerente, acei ani au adus Romaniei reteaua de cale ferata pe care o are si in prezent, au adus in peisaj cladiri feroviare construite dupa standarde estetice surprinzatoare. Nici atunci ca si acum, resursele financiare nu erau suficiente, motiv pentru care calea ferata romana nu a reusit niciodata sa aiba dotarea pe care ar fi meritat-o, lucru care s-a oglindit mereu in calitatea serviciilor oferite. Consultand insa lucrarile vremii mi-a fost extrem de usor sa constat insa ca la vremea respectiva despre aceste probleme se vorbea mult mai deschis, avand la baza date statistice, spre diferenta de lipsa de transparenta de astazi. Inca un aspect din care poate ar trebui sa invatam ceva.

  Am regasit gara Odobesti intr-o superba zi de octombrie a anului 2003, cu peronul acoperit de frunze. Cladirea pustie, cu usile salii de bilete deschisa oricui, era inca la fel de frumoasa ca in pozele datate un secol in urma. Pe peroane nu mai era nimeni, si rampa magaziei mai suporta doar greutatea vegetatiei crescute fara grija de a fi calcata de picior de om. Linia pustie se pierdea departe in imensitatea viilor. In partea opusa, spre nord, acolo de unde pornea linia ingusta spre satele de pe malul Putnei, astazi nu mai exista nimic care sa aminteasca de drumul Mocanitei. Un drum judetean desparte perimetrul garii de cateva gospodarii. La coltul format de acest drum cu fosta alee a garii, o veche pravalie, cu obloanele inchise, demult intepenite, asteapta calatorii unui alt veac.

Am revenit apoi in fiecare anotimp pe acest peron pustiu si am strabatut la pas acesta linie. Am cautat  mai tarziu ce a mai ramas dupa 30 de ani din vechea linie ingusta. Am fost surprins sa vad cat de multe marturii ale istoriei acestor linii pot fi inca gasite.

Dar pentru cate vreme?

Am sperat si inca o mai fac, ca vom invata sa respectam ce avem, ce am construit candva prin munca noastra, putinul care mai exista. Pentru ca toate acestea sunt parte a ceea ce suntem.

Un peron pustiu, strabatut doar de frunzele toamnei,o usa ramasa inchisa....

17 octombrie 2004, 111 ani de la deschiderea garii...

toate elementele prezentului site sunt protejate prin drept de copy-right catalin pavel

[Home] [Focsani-Odobesti] [inceputul] [din alt veac] [constructorii] [gara Focsani] [remiza] [locomotive] [traficul liniei] [semnalizarea] [la drum] [Odobesti-Burca] [Marasesti-Panciu] [amintiri]